Săptămâna Județeană a Nonviolenței în mediul școlar- campania R.E.S.P.E.C.T. (27-31 ianuarie 2025)
Campania RESPECT, inițiată de IȘJ Suceava, coordonator inspector școlar prof. Tatiana Vîntur, are ca scop prevenirea agresivității și violenței în mediul școlar prin exersarea comportamentelor și atitudinilor civilizate, în mediul școlar și în afara acestuia, astfel încât copiii să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabili să-și gestioneze emoțiile, în deplină siguranță, printr-o atitudine tolerantă, preventivă, comunicând activ, asertiv și nonviolent.
Chiar dacă sunt la vârsta preșcolară, copiii trebuie să învețe să fie buni și toleranți încă de mici. Cu cât sădim mai devreme în ei sâmburele bunătății și credința că ”întotdeauna este posibil să fim buni”, cu atât mai ușor le va fi când vor crește să înfrunte tentațiile negative și să facă alegerile corecte. Conștientizând de mici emoțiile pe care le simt și învățând cum să le facă față, angajându-se în activități preventive și exersând comportamente pozitive, își vor forma o bază solidă, un resort la care să apeleze, atunci când se confruntă cu situații critice.
Temele și conţinuturile propuse spre derulare, în acord cu vârsta copiilor, nivelul de înțelegere al acestora, cunoștințele și deprinderile preșcolarilor, au marcat însemnătatea prieteniei, bunătății și toleranței, spunând un Nu răspicat violenței.
Considerăm că, privind lucrurile cu responsabilitate și apelând la comunicare, emoții pozitive și toleranță, prin educație, vom reuși să realizăm acea prevenție atât de necesară în combaterea violenței și menținerea siguranței în mediul școlar.
Număr beneficiari: 250 preșcolari repartizați în 16 grupe
Coordonatori campanie pe unitate: Prof. Codreanu Estera, prof. Lauric Laura, prof. Alecsa Iuliana
Număr profesori implicați: 17
Parteneri: Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, departamentul Siguranță Școlară
,,Polițistul mă învață să RESPECT”
,,Tristețea oiței roz - o poveste despre acceptare, empatie și bunătate”
,,Prietenie, muzică și îmbrățișări”
,,Inima șifonată”
,,Aleg să te iubesc, în loc să te lovesc!”
,,Inimioară tristă, inimioară fericită”
,,Vaporul valorilor bune!”
,,Știu să mă comport frumos”
,,Să fim buni cu animalele!”
,,Polițistul mă învață să fiu bun și respectuos!”